Pe El îl vreau..

    Am privit agitată ceasul de pe perete. Mai aveam o jumătate de oră timp să ajung la serviciu. Clar.. eram în întârziere. Părul era nefăcut, hainele nu erau călcate, cafeaua era prea fierbinte, dar ce era şi mai rău era durerea de măsea care nu îmi mai trecuse de o săptămână.

    Am luat în fugă o cămaşă şifonată pe mine, pantalonii evazaţi şi o pereche de pantofi care stătea aruncată lângă pat. În oglindă m-am prefăcut că îmi aranjez părul, după care tocmai când am vrut să mă dau cu ruj pe buze am lăsat un icnet de durere să îmi scape.

    - Măseaua, nu uita de măsea.

    Plănuiam de o săptămână să ajung pe la dentist, dar de fiecare dată când îmi făceam o programare, o anulam în ultimul moment. Trebuia să recunosc că la 25 de ani îmi era frică de dentişti, deşi auzisem că există o clinică stomatologică București care te rezolvă fără probleme.

    Ajunsă la serviciu, cu gingia umflată, am fost chemată direct în cabinetul directorului, un umflăţel pufos, care chiar şi atunci când încerca să ţipe semăna cu o jucărie de pluş pe care ai vrea să o smotoceşti.

    Să nu deviem de la subiect...

    - Spune-mi de ce nu au ajuns actele până acum, a spus şeful meu fixându-mi obrazul.

    - Plentlu că nu a mles implimata..

    - Ce spui acolo? a întrebat şeful confuz.

    Am încercat să îi explic de măsea, dar durerea nu mă mai lăsa sa rostesc nici un cuvânt.

    - Ştii ce? a spus şeful meu enervat peste culme, te duci la dentist acum! Şi dacă mâine nu vii fără umflătura aia din gură, ai face bine să nu mai vii deloc.

    Din păcate, şi cu frică şi mai mare, am alergat spre clinica stomatologică, cu speranţa că va fi acolo cineva dispus să mă ajute.

    - Luaţi un loc, mi-a spus o asistentă drăguţă.

    După ce am aşteptat cam 5 minute, din două cabinete de lângă mine au ieşit doi stomatologi, care au spus că aşteaptă următorul client. Unul era mai bătrân şi la fel de pufos ca şi şeful meu, pe când unul era tânăr, frumos, cu ochi albaştri.. ce să mai, era ca şi un Prinţ.

  

      - Pe el îl vleau, am sărit eu entuziasmată, uitând de durearea de măsea şi de riscul de a îmi pierde slujba. Toată lumea se uita la mine, uimită de reacţia mea.

    - Vino, m-a îndemnat doctorul tânăr şi frumos, căruia îi zâmbeam ca o fraieră. După ce i-am urmat instrucţiunile, el mi-a spus că nu e nimic serios, ci doar o mică carie care îşi face de cap. 

     Adoram felul în care îmi vorbea.

    Vă spun sincer că nici nu mi-am dat seama că s-a terminat doar când doctorul mi-a spus să stau o oră fără să mănânc sau să beau ceva. Şi ştiţi de ce? Pentru că în tot acest timp încercam să ghicesc ce vârstă are.. 

    Poate vi se pare amuzant, dar aşa am reuşit să îmi inving frica de dentist, am scăpat de durere şi m-am ales şi cu o întâlnire.

    Aşa că să nu mai evităm dentiştii, pentru că uneori poate fi prea târziu. Eu una şi  acum am programare la dentist.. doar mă întâlnesc cu unul....

    

El este alesul?

Era seară, după ora 19:00. Ştiam că atunci ieşi de la sală, aşa că m-am îmbrăcat repede, am coborât scările în grabă dorindu-mi să te văd înainte de a adormi. Şi acolo erai.. printre băieţii cu care mergeai la sport, şi cu două sau trei fete. 

Mi-am sprijinit spatele de zid şi mi-am aprins o ţigară. Îmi doream să par cât mai neinteresată, chiar dacă în mine ardea mocnit un foc de dorinţă împletit cu frica de necunoscut. M-ai zărit şi ai ridicat mâna sub formă de salut. Ăsta era semnul tău mereu. Am dat din cap indiferentă pentru că ştiam că asta te va face să treci strada la mine. Şi aşa a şi fost.. încă mă amuz când îmi amintesc privirea unei tipe care era printre voi şi care vorbea cu tine în momentul în care te-ai îndreptat spre mine. Probabil tu nici nu o auzeai.

- Hei! mi-ai spus în timp ce m-ai pupat pe obraz.

- Hei! ţi-am răspuns eu, după care am aruncat ţigara. Ştiu că nu suporţi mirosul. Gata sala? am întrebat în timp ce îţi priveam umerii bine făcuţi.

- Pe seara asta, gata.

Preţ de câteva minute nimeni nu a mai spus nimic, după care tu m-ai privit fix în ochi. 

- Vino cu mine, mi-ai spus..

Şi atunci am realizat că puteai să îmi ceri şi luna de pe cer, şi aş fi făcut tot ce îmi stătea în putinţă să ţi-o ofer. Bănuiesc că aşa îţi dai seama cine e alesul. Trebuie doar să simţi..

Numai la doi..

Numai la doi..

«Mecanism campanie»

09:00 dimineaţa.

    Aşezată la o masă de două persoane, Andreea trăgea cu putere dintr-o ţigară aproape terminată. Gogoaşa abia începută statea aruncată pe farfurie, iar din ceaşca de cafea ieşeau încă aburi. 

    Pe uşă intră un băiat bine făcut. Acesta după ce aruncă o privire prin cafenea, zâmbeşte când o vede pe Andreea şi se aşează lângă ea.

    - Ai întârziat, a spus aceasta fără să schiţeze un gest.

    - Ştii tu, traficul, a încercat Andrei să se scuze în timp ce termina de mâncat gogoaşa Andreei.

    Pentru un timp nimeni nu mai spunea nimic. Andreea îl privea pe Andrei, încercând să-şi dea seama ce îl făcea pe el aşa de special, diferit faţă de alţii.

    - Nu te mai vreau, i-a spus aceasta scurt, aşteptând să îi vadă reacţia.

    Andrei nu schiţă nici un gest. 

    - Pentru asta m-ai chemat aici? a întrebat în timp ce se ştergea pe obraz de zahărul de pe gogoaşă.

Andreea nu i-a răspuns nimic. A preferat să se uite pe geam cum plouă, timp în care Andrei s-a ridicat şi s-a mutat cu scaunul lângă ea. 

    - Uită-te la mine, i-a poruncit acesta.

    Andreea continua să privească pe geam când dintr-o dată Andrei a întors-o cu forţa înspre el şi a sărutat-o puternic. Acum ştia ce îl făcea aşa de special. Îi lipsise până şi mirosul lui.

    - Acum că ţi-am atras atenţia, de ce nu mă mai vrei?

    - Pentru că ai să pleci din nou de la mine, i-a şoptit Andreea.

    - Să plec? Niciodată nu am să plec de la tine. Eu.. eu te iubesc..

    - Minciuni, tu iubeşti pe alta, a spus Andreea în timp ce pe fundal se auzea melodia Vunk feat Andra - Numai la doi .

    - Te iubesc pe tine. Dragostea se împarte numai la doi: tu şi eu, a ripostat Andrei.

    Şi atât a mai apucat să spună pentru că la masă venise chelneriţa.

    - Iar plăteşti cu cardul, drăguţă?

    - Da, a spus Andreea sec.

    - Când am să te văd şi eu pe tine cu un băiat? a continuat chelneriţa să vorbească în timp ce ştergea masa.

    - Când am să pot să îl scot din vise, a şoptit uşurată Andreea.

................

   - Săraca fetiţă, a oftat chelneriţa către un alt client după ce Andreea părăsise cafeneaua. De când a murit Andrei, soţul ei, parcă nu mai trăieşte în realitate.

Femeile nu sunt complicate, numai când vor.......

Despre femei.

Sunt femeile chiar aşa de complicate?

Aceata e întrebarea pe care o pun, nu doar bărbaţii, ci şi femeile.

Suntem aşa de complicate încât bărbaţii nu reuşesc să ne descifreze? Încât nu există persoană de gen masculin care să ştie ce vrem, atunci când vrem şi cum vrem?

Şi răspunsul vine din partea mea, din partea unei femei. 

Nu pot spune nici că suntem complicate, nici că suntem uşor de citit. O să încerc să vorbesc fără a fi subiectivă şi fără a face totul despre persoana mea ca şi femeie. Am să vobesc la general. Desigur ideile pe care le voi spune aici nu se potrivesc chiar la fiecare femeie.. ci doar la majoritatea.

Să începem..

Nouă, femeilor, ne place să ne jucăm. Şi de obicei această joacă a noastră îi induce pe bărbaţi în eroare. Acum vrem ceva, pe urmă ne răzgândim. Cerem atenţie şi tandreţe de la bărbaţi, pe urmă îi acuzăm că ne sufocă, că ne invadează intimitatea.

Îi exilăm pe partea cealată a gardului pentru un termen nedeterminat, iar apoi când ei nu se mai întorc îi acuzăm de neseriozitate în relaţie, de infidelitate. Şi aici daţi-mi voie să citez o prietenă de-a mea, care atunci când s-a simţit "sufocată" a cerut o pauză de la relaţie. Prietenul ei, care e înebunit după ea, a aşteptat ca aceasta să îl cheme înapoi, dar nu s-a întamplat. În schimb a mea prietenă, care îl voia înapoi, când s-a întâlnit întâmplător cu el i-a spus chiar aşa: " Tu nu mă iubeşti. Sigur ţi-ai găsit pe altcineva şi de asta nu te-ai mai întors la mine.. "

Doamnelor, învăţaţi din prostia altora. Nu acuzaţi pe nimeni de infidelitate fără dovezi solide. Nu vă hrăniţi mintea cu tot felul de presupuneri doar pentru că iubitul dumneavoastră nu v-a putut răspunde o dată la telefon. Acceptaţi scuza cu întâlnirea de afaceri, cu bateria moartă sau cu telefonul uitat în maşină. Cel puţin prima şi a doua oară... Lucrurile de genul acesta se întâmplă. Semănaţi neîncredere în relaţie şi veţi culege neîncredere.

Să revenim.. Femeilor, dacă bărbaţii se plâng că nu vă înţeleg, atunci daţi-mi voie să vă dau dumneavoastră toată vina. Nu mai faceţi pe inabordabilele, nu îi mai învârtiţi de colo-colo. Căutaţi-i când vă daţi şi voi seama de ce vreţi de la viaţă. Şi nu uitaţi niciodată că dacă bărbaţii pleacă din viaţa dumneavoastră, pleacă ( în majoritatea cazurilor, mai sunt şi excepţii ) din cauză voastră. Şi de asemenea nu uitaţi că femeile stau ca nişte prădătoare după colţ, aşteptând ca o tâmpită să-şi facă bărbatul să plece, pentru a putea tâbârî pe el.

Nu vă ghidaţi după ideea că daca îi dai drumul să plece şi se întoarce înapoi, sunteţi meniţi să fiţi împreună, pentru că mie, sincer, mi se pare cea mai absurdă idee pe care am auzit-o vreodată.

Mai frumoasă şi mai reală e ideea că dacă îi daţi drumul să plece şi nu pleacă, e al vostru pentru totdeauna.

Până data viitoare vă urez numai bine şi vă sfătuiesc să apreciaţi ce aveţi lângă voi. Nu daţi alteia oportunitatea să aprecieze pentru voi.


Femeile nu sunt complicate, numai când vor..